”Vă doresc să fiţi oameni, nu cărămizi!”

Autor: DAN PURIC

Constantin Noica a spus că noi nu trebuie să rezistăm, trebuie să dăinuim. Iar dăinuirea se face prin cultură. Mi se pare minunat acest lucru pentru că este o racordare în timp la o atitudine. Şi am constatat, dacă vreţi şi ca victimă şi ca martor, că este aproape cumplită diferenţa dintre ceea ce se propune aici şi ceea ce este afară. Speranţa tineretului înseamnă valoare, înseamnă speranţă. Care este destinul valorii în România, care a fost ?
În perioada comunistă, valoarea a fost confiscată, pentru ca forţele comuniste să se legitimeze, alţii au fugit, iar mediul de cultură a fost impostura. De 20 ani încoace trăim însă victoria şi triumful nelimitat al nonvalorii. Este punerea ei pe soclu. Valoarea a fost rejectată în afară total. Care este destinul valorii în continuare, când noi avem o dublă tensiune ? Iesim dintr-o criză de tip autohton, regională, dintr-un ghetou neocomunist, care acum se sparge, şi intrăm intr-o comunitate europeană civilizată, care nici ea nu este perfectă. Ea presupune valorile şi crizele ei.
Păi cum să iţi cunoşti ţara, care a ajuns o abstracţie, o imagine, iar imaginea este rodul unei informaţii ? Suntem multi-media total, mai mult decât suntem şi posesorii unei imagini care ni se dă din afară. Ni se spune cam cine suntem. Nu mai spunem că nu există nici o opoziţie, că intelectualitatea este cu garda jos şi că nu mai este intelectualitatea interbelică, cea care să spună cam care este teritoriul cultural aici. Care este actul de recunoaştere al ţării? Nu o generaţie spontanee poate să asigure dăinuirea, ci numai o generaţie racordată la trecut. Toate ţările de pe suprafaţa globului, în procesul de globalizare, se vor întoarece la identitate ca un act complementar de criză. A-ţi recunoaste valorile fundamentale ale ţării îţi dă capacitatea reactivă. Eminescu avea o expresie extraordinară: viitorul, umbra ceea ce este acum în picioare va crea o umbră.
Tache Ionescu, marele om politic, la vârsta de 18 ani visa România anului 3000. Ce forţă colosală ! În cercetarea fundamentală, pe la 1500, s-a descoperit numărul imaginar în matematică. Şi nimeni nu dădea doi bani pe el, ziceau că este o aberaţie. Dar a venit Leibnitz peste 200 de ani şi a zis: acolo se ascunde Sfântul Duh. Şi acum, în cercetarea fundamentală atomică, fizică, nucleară, merge. Este o axa a realităţii, adică a ghetoului în care trăim, este o axă a numărului imaginar, a României pe care vreau eu să o construiesc, şi apare un număr complex: media. Acest numar complex nu apare atât timp cât tu singur te-ai castrat şi nu gândeşti aici, este un proiect pentru România de mâine.
Lumea nu se gândeşte să îşi trăiască viaţa , ea se gândeşte să trăiască o idee : epoca de aur, tranziţia, globalizarea. Eu aleg să-mi trăiesc viaţa. Persoana este faţă în faţă cu Dumnezeu, individul este faţă în faţă cu societatea. În momentul de faţă individul nu mai există, există doar o imagine despre individ care îţi dă o informaţie. Dar să ştiţi că, atunci când s-a construit Turnul Babilonului, când cădea un om nu conta, când cădea o cărămidă era teribil. Vă doresc să fiţi oameni, nu cărămizi, în lumea care vine !