joi, 24 iunie 2010

Haz de necaz!

clip_image001
Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.

Combinaţii:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa , oricât de mică ar fi dar să funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun ! Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze !!!

Primit de la Oana Toader (Vecina!)

Un comentariu:

Neluş spunea...

Sper sa gasesti cumparator. Sincer, "Nu ne-am nascut in locul potrivit"!