Ajuta-ne să găsim oameni naivi, ne-am săturat de șmecheri și barosani.

Din păcate, asta am devenit. Si încep sa cred ca jignesc istoria atunci când spun despre noi ca am mai fi un popor. Da, te-ai saturat de lupul moralist, iar eu sunt departe de-a fi unul. Am partea mea de gunoi pe care am preferat sa îl ascund sub preș. Si acum lumea mea s-a transformat intr-un loc urat mirositor. Te invit sa citești un text neplăcut si sa reziști pana la capăt. La final, îmi poți spune orice ai de spus.

Cum putem schimba lucrurile? Nu-mi spune sa încep cu politicienii. Habar n-am cine sunt ei. Cunosc nume si chipuri, glasuri si citate celebre, dar nu i-am văzut niciodată in carne si oase. N-am cum sa-i schimb, din moment ce nu-i pot atinge. Așa ca poate m-ar ajuta sa gândesc la scara mai mica. La scara blocului, cum ar veni.
Trei povesti reale
Intr-o dimineața, un vecin a încercat sa aducă niște glastre cu flori (erau niște muscate ale căror flori "curgeau" peste glastre) la parterul unui bloc. Imediat, batranele de la parter si-au dovedit utilitatea atunci când au prognozat dezastrul pe care avea sa-l aducă aceasta schimbare: "o sa ne ceara bani mai mulți femeia care face curatenie, ca acum trebuie sa ude si florile", "o sa le fure", "sigur vrea el ceva cu florile astea, maine-poimâine aduce si niște scaune si o masa si zice ca e a lui casa scărilor", etc etc. După doua zile, florile deveniseră mai importante ca apa calda, iar omul le-a luat si le-a dus la tara. Deh, idiotul isi închipuise ca locatarii s-ar fi bucurat poate de prospețimea unor plante. Si ca le-ar fi trecut prin cap sa pună apa din când in când la amaratele de plante. A fost întâmplarea care l-a determinat pe omul nostru sa-si ia adio de la sentimentul de comunitate in bloc. Mulți dintre vecinii tai fac asta chiar acum. Devin parte din tendințele vremurilor.
Intr-un spital, nu contează unde, o asistenta alesese sa nu primească spaga. A rezistat 30 de ani, pana când, intr-o zi, aparținătorii unui bolnav i-au dat suturi in fund pentru ca le spusese ca nu sunt seringi in spital. "Sunteți toți la fel, jigodiilor. Numai spaga visați". Probabil ca a fost momentul la care femeia, învinsa in orice farama de verticalitate, si-a propus sa fie la fel ca restul lumii. Si asta li se întâmpla si altora, chiar in momentele in care tu citești acest text.
Intr-o școala, o invatatoare isi propusese sa încerce sa facă tot ce poate ea pentru ca tinerii care-i trec prin mana sa aibă educație aleasa. Stătea noaptea si desena / decupa / lipea cartoane, imagina jocuri pentru ca elevii ei sa-si petreacă bucuroși timpul invatand. Intr-o zi, statul s-a gândit sa desființeze clasele speciale si in clasa invadatoarei noastre a fost adus un copil amarat, cu dizabilitati mintale. Timp de o ora, acel copil amarat, prins in gândurile lui de neînțeles, a spus doar... mă rog, denumirea populara pentru organul genital feminin. Din nou si din nou si din nou. Seara, toți copiii din clasa invatasera cuvântul si îl repetau amuzați in fata parintilor. A doua zi, invatatoarea a primit la școala vizita a peste zece parinti care ii cereau sa renunțe la predat. "Toți prostii au ajuns sa le predea altora", "Daca nu ești in stare sa ții in frâu un copil, stai acasă, femeie". Așa ca femeia noastră i-a ascultat, a dat la o parte bruma de pasiune si a regăsit un sentiment mai moale, potrivit pentru vremurile pe care le trăia: ignoranta. Si nu e singura in alegerea ei. Chiar astăzi, mai mulți profesori aleg sa predea cat de puțin se poate, sa facă meditații de la vârste cat mai mici, sa privească elevii ca pe mici comori nedescoperite (nu in sensul clasic al sintagmei ), etc.
Ce gândim noi in fiecare zi
Daca am fi o armata, probabil ca ar fi vremea sa ne sune cineva retragerea. Din păcate, am vrea noi sa avem organizarea chiar si a celei mai proaste armate din lume. Asta ar insemna ca inca mai ascultam de cineva. In realitate, niciunul dintre noi nu mai ascultam de nimeni. Suntem atât de confuzi din cauza lucrurilor care ni se întâmpla, incat unii chiar încep sa creadă ca au regăsit claritatea acolo unde ea nu exista. Probabil ca, individual vorbind, deciziile pe care le-au luat oamenii din poveștile de mai sus o sa ii ajute sa treacă mai ușor, emoțional, peste vremurile scârboase de astăzi.
Dar, privind lucrurile din perspectiva unui grup de oameni, toate poveștile de mai sus construiesc doar un scenariu apocaliptic. Vremurile in care, orientați mai mult spre noi decât spre societate, nu putem decât sa involuam. Si nu cred ca e nevoie de zeci de ani pentru ca mugurii involuției sa-si arate "binefacerile". Sistemul de sănătate este prăbușit, chiar daca el inca mai e ținut artificial in viața. Cine nu crede asta sa meargă intr-un spital. Educația in Romania este doar o speranța pentru naivi. Inhibata de mesianismul unora, capusata de toți, școala a devenit o discoteca fara muzica, un loc de promenada unde copiii noștri invata de mici ca lumea iți da doar daca știi sa-i dai in cap. Iar comunitatea..., aici nu mai zic nimic pentru ca probabil ne gândim cu toții la facebook ori hi5 când vorbim de comunitate. Chestie virtuala, deh.
Si noi ce facem in tot acest timp? Urlam unii la alții, ne înjuram isterizați vecinii, ii calcam pe cap pe aia care ni se par mai mici decât noi, ne deșertam laturile in piața publica, cuprinși pana in măduva oaselor de sentimentul ca e nevoie de o descărcare din când in când. Mai mult, ne impartim in găști si ne reglam conturile fiecare cu fiecare, intr-un dans cretin ce pare sa ne fi răpit si ultima farama de sapiens. Felicitări!, am demonstrat ca viața e un cerc si ca maimuțele se pot întoarce oricând la starea lor inițiala.
Așa cum spuneam la început, si eu am aceleași chestii in cap la fel ca toți oamenii de mai sus. Si eu sunt mai agresiv decât înainte, si eu sunt mai "intelept" decât înainte, si eu mi-am pierdut direcția. Iar faptul ca o recunosc nu mă ajuta deloc. Dimpotrivă, probabil ca mă face sa-mi dau seama cat de departe m-am afundat. Si asta mă pune pe gânduri.
Unde sa ne ducem?
Nu, soluția nu e sa plecam cu toții in alta tara. Soluția nu e sa ne tragem politicienii in teapa. Si nici sa ieșim in strada sa spargem geamuri, pentru ca geamurile alea sunt ale unor oameni care s-au chinuit sa le pună acolo. Rezolvarea nu are cum sa vina din distrugere si nici din agresivitate. N-are cum sa vina din pumni in cap si picioare in gura. Soluția aia se cheamă distrugere si are loc in codul penal.
Nu! Ajuta-i pe oamenii de mai sus sa-si păstreze naivitatea. Nu le sta in cale atunci când pun flori in casa scării. Nu le da suturi in gura când ii intalnesti in spital. Nu le judeca viața după sângele care ti s-a urcat ție la cap. Cine știe, poate ei au puterea sa schimbe ceva la nivelul ala infim al cercului lor personal.
Ieșirea spre lumina începe din casa ta, din scara blocului, din școala ta, din comunitatea ta de prieteni apropiați. Nu încerca sa schimbi la scara mare lucrurile, pentru ca n-o sa poți face asta niciodată. In viața ta, in propria ta existenta, ești singurul si cel mai potrivit antidot pentru ratare.

Parte din campania care vrea sa schimbe românul!