sâmbătă, 27 august 2011

Festivalul dulceții,Compotului şi Sucului Natural în livada Primăriei Comunei Brebu

imagePrimăria Comunei Brebu din judeţul Prahova, Asociaţia "Cele mai frumoase sate din România", Media Link Business Bucureşti în colaborare cu parteneri din judeţul Prahova şi din ţară au organizat în zilele de 27 și 28 august 2011 Festivalul dulceții,Compotului şi Sucului Natural.

Veţi avea ocazia să alegeţi diverse sortimente de dulceaţă de soc şi cătină. în funcţie de preferinţele fiecăruia, o puteţi alege pe cea de soc dacă doriţi o dulceaţa dulce, iar daca vă place mai mult gustul acrişor trebuie să optaţi pentru cea de cătină, care are o savoare aparte. Avem şi dulceţuri mai inedite din dovlecel, pepene galben sau dulceaţa de coajă de pepene roşu, de vinete cu nuci şi stafide. Dumneavoastră veţi alege cum doriţi să consumaţi dulceaţa: cu un pahar de apă rece, în clătite, în gogoşi sau direct pe pâine. Veţi avea ocazia să găsiţi standuri de produse tradiţionale şi meşteşugari din diverse zone ale ţării. Nu veţi regreta dacă veţi alege o sâmbătă şi o duminică de neuitat in comuna Brebu.

Niciun comentariu: