Iarna… încercărilor noastre!

Totu-i alb în jur cât vezi Noi podoabe pomii-ncarcă Şi vibrează sub zăpezi Satele-adormite parcă.
	Doamna Iarna-n goană trece În caleşti de vijelii – Se turtesc de gemul rece Nasuri cârne şi hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine, A fum cald şi amărui Zgreapţănă la uşă-un câine Să-şi primească partea lui…
	Tata iese să mai pună Apă şi nutreţ la vacă; Vine nins c-un fel de brumă Şi-n mustăţi cu promoroacă.
Iar bunicul desfăşoară Basme pline de urgie, Basme care te-nfioară Despre vremuri de-odinioară, Vremi ce-n veci n-au să mai fie.
Iarna – Nicolae Labiș