Domnule deputat Cristian Burlacu (fost PNL-ist, actual PDL-ist, după cum afirmați) cu respectul cuvenit unui demnitar, ce sunteți, vă informez că Mama, Zidaru Eugenia, nu vă poate citi scrisoarea trimisă pentru că a decedat acum un an și ceva! Dar vă informez, pentru a nu vă face griji, că la vot o să vină!
Vă asigur că a înțeles că un PDL-ist este preocupat de canalizarea unei comune ca a noastră și vă înțelege frământările pe care le-ați avut atunci când ați decis să deveniți traseist portocaliu PDL-ist!
Chiar într-un vis pe care l-am avut cu puțin timp în urmă, Mama îmi tot spunea ceva, dar eu nu înțelegeam mesajul… dar acum, am înțeles! Îmi vorbea de faptul că este mai moral (după cum scrieți!) să fiți traseist și să vă alăturați celor care au ciolanul puterea decât să fiți fidel celor care v-au făcut deputat!
Sincer să fiu această interpretare am deslușit-o după ce am citit o carte despre interpretarea viselor! De, nu comunic foarte bine cu lumea de dincolo!
În ceea ce o privește pe Mama, ea vă așteaptă să vă întâlniți în cadrul programului de audiențe cu cetățenii, la Biroul Parlamentar din Breaza, Str. Republicii. nr. 78, pentru a porni din nou pe același drum și în aceeași direcție – după cum atât de frumos scrieți!
Ce frumos ați încheiat dumneavoastră această scrisoare:
Sper ca decizia mea să fie una luată într-un ceas bun și să nu vă dezamăgesc!
Domnu’ deputat, Mama a fost o femeie de cuvânt și o să vină negreșit! Să nu o dezamăgiți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu