După atâta politică merită să vorbim și de jocul anului, după părerea mea, Call of Duty: Modern Warfare 2!
Al Doilea Război Mondial a fost întors pe toate părţile în seriile Call of Duty, iar Activision şi Infinity Ward trebuiau să vină cu ceva nou. Acel ceva s-a numit Call of Duty: Modern Warfare, un joc care s-a bucurat de un succes enorm, iar în primăvara acestui an a fost votat de către public, în cadrul premiilor BAFTA, drept jocul anului 2008. Era de aşteptat să aibă parte de o continuare, mai ales că aceste cruciade moderne par a nu se mai sfârşi, astfel că pentru producătorii de jocuri care aleg o astfel de tematică, idelile vin pe ţeavă, autoservite. Aşa că a apărut Call of Duty: Modern Warfare 2, un joc învechit din punct de vedere conceptual, dar care se bazează pe modul multiplayer şi pe câteva îmbunătăţiri menite să ne ţină cât mai mult în fotoliul… jucând!!!
Jocul are trei secțiuni:
1. SPECIAL OPS
În această misiune, contra timp, trebuie să duci la bun sfârşit diverse misiuni grupate în serii - singur sau alături de un partener. Pentru a putea coopera cu un prieten, este necesar să ai un cont Steam (la fel şi el). În funcţie de cât de rapizi şi precişi sunteţi (adică evitarea uciderii de ostatici sau civili), la atingerea obiectivului se vor acorda maximum 3 stele.
Unele misiuni sunt extrem de plictisitoare din cauză că se petrec pe acelaşi teren din modul clasic Single Player, ba chiar se reeditează scenarii din primul Modern Warfare. Cu toate acestea, Special Ops ne oferă şi misiuni noi cu scenarii intrigante ce au un rol important în a ne menţine ridicat interesul…
2. CAMPAIGN (Single Player)
Modul single-player sau "campanie" este cum spuneam scurt, dar foarte intens.Un aspect interesant este posibilitatea de a refuza misiunile ce ar putea stârni controverse - cum ar fi cele în care eşti infiltrat într-o bandă de terorişti şi poţi face un adevărat masacru omorând civili. (Una din cauzele recomandării 18+!!!)Cât despre acţiunea propriu-zisă, ea este alimentată de un realism adecvat (mai puţin binecunoscuta vindecare în cinci secunde la adăpostul unei căpiţe de fân sau după un butoi cu motorină) şi de o viteză de desfăşurare remarcabilă. La un moment dat, se întâmplă să-ţi pierzi concentrarea judecând că de fapt vizionezi "Black Hawk Down" sau ceva de genul. Grafica nu este impresionantă, dar decentă cu siguranţă. În plus, aşa cum am mai zis, nu ai timp să admiri texturile - inamicii, deşi controlaţi de calculator, au un AI destul de bun şi peste toate acestea sunt numeroşi. Merită menţionate şi cursele furibunde cu maşini blindate şi snowmobile, unde impresia de viteză este extraordinară…
3. MULTIPLAYER
Aşa cum se prezintă în momentul de faţă, modul multiplayer din Modern Warfare 2 nu o să ajungă să egaleze popularitatea legendarului "Counter-Strike", unul dintre motive fiind lipsa unui server dedicat, fapt ce la nivelul de competiţie profesional (sau să zicem la un nivel mai pretenţios) are un rol extrem de important. De asemenea, căutarea unei conexiuni bune reprezintă o misiune mai grea decât oricare alta din joc. Nu există o sortare a celor mai rapide şi stabile conexiuni, trebuie căutate manual prin numeroase liste. Legat de stabilitate, s-a întâmplat deseori să se piardă legătura sau să apară neplăcutele lag-uri chiar şi când am selecat o conexiune teoretic bună. Aceste aspecte vor fi cu siguranţă taxate de jucătorii înrăiţi…Cerinţe de sistem
CPU: Intel Pentium 4 la 3,2 GHz sau AMD Athlon 64 3200+
GPU: ATI Radeon 1600XT sau Nvidia GeForce 6600GT cu 256 MB RAM
HDD: 12 GB
Conexiune la Internet
Asta e! Dacă ai frustrări în politică, joacă Call of Duty: Modern Warfare 2!
Îți poți imagina că inamicii virtuali sunt inamici tăi politici! Și tragi, arunci cu grenade… te calmezi și…
… TE DUCI LA VOT CUM MINTEA GOLITĂ DE PATIMI ȘI VOTEZI PE CINE CREZI CĂ POATE SĂ TE REPREZINTE!
dial a fost întors pe toate părţile în seriile Call of Duty, iar Activision şi Infinity Ward trebuiau să vină cu ceva nou. Acel ceva s-a numit Call of Duty: Modern Warfare, un joc care s-a bucurat de un succes enorm, iar în primăvara acestui an a fost votat de către public, în cadrul premiilor BAFTA, drept jocul anului 2008. Era de aşteptat să aibă parte de o continuare, mai ales că aceste cruciade moderne par a nu se mai sfârşi, astfel că pentru producătorii de jocuri care aleg o astfel de tematică, idelile vin pe ţeavă, autoservite. Aşa că a apărut Call of Duty: Modern Warfare 2, un joc învechit din punct de vedere conceptual, dar care se bazează pe modul multiplayer şi pe câteva îmbunătăţiri menite să ne ţină cât mai mult în fotoliul… jucând!!! 

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu