luni, 28 februarie 2011

Jumelage 27.02.2011!

Comitetul de Înfrățire s-a întrunit iar!
Pe ordinea de zi au fost discuțiile despre invitația făcută de prietenii francezi din Comité de Jumelage de Mûrs-Erigné din luna mai 2011. Atunci o delegație din comuna noastră, formata din minim zece persoane și maxim patruzeci, va merge la Mûrs-Erigné pentru a sărbători  Anul european al voluntariatului 2011!

 SAMSUNG DIGITAL CAMERA

SDC10149SDC10150SDC10151
2011-jumelage

Un fapt inedit, care va deveni tradiție, a fost sărbătorirea celor care, până la data întrunirii, și-au sărbătorit data nașterii!

duminică, 27 februarie 2011

Săptămâna de vacanță! It's time for games!

Pentru că nu am putut pleca în tabăra, am ales să mă joc! Big Grin
Jocurile alese au fost de genul: iată inamicul, ai un ”gan”, jar pe el!
Primul care a avut onoarea cu laptopul meu a fost, conform devizei de mai sus, Bulletstorm!

Construit cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 3, Bulletstorm ii va pune pe jucatori in rolul lui Grayson Hunt, un mercenar al viitorului tradat de propria organizatie. Expulzat impreuna cu Ishi Sato, un coleg de breasla, Hunt se trezeste la marginea galaxiei, intr-un paradis abandonat si plin de mutanti. Jucatorii vor avea doua obiective, primul fiind de a scapa vii de pe planeta si al doilea fiind de a se razbuna pe omul care i-a trimis acolo.

CERINȚE MINIME DE SISTEM:

Operating System Windows XP (SP3), Windows Vista (SP2), or Windows 7
Processor Intel Core 2 Duo, AMD Athlon X2, or equivalent, running at 1.6 GHz or greater
Memory (RAM) 1.5 GB
HDD Space 9 GB available
Video Card DirectX 9.0c compatible, 256 MB of VRAM; NVIDIA GeForce 7600 GS, ATI Radeon HD 2400 Pro 256 MB, or greater
Soundcard DirectX 9.0c compatible, 16-bit
Disc Drive 16X CD/DVD Drive

După ce mi-am ucis toate frustrările, am coborât cu picioarele pe pământ și am instalat Kane & Lynch 2- Dog Days!

Studiourile Io Interactive, cunoscute cel mai bine pentru seria Hitman, ne-au adus pe data de 17 august 2010 cel de-al doilea titlu al universului Kane & Lynch, botezat simplu Dog Days. Pentru cei ce nu sunt familiarizati cu primul joc, vorbim despre un shooter la persoana a treia cooperativ, in care doi condamnati la moarte reusesc sa evadeze.

Si sunt purtati intr-o intreaga aventura in continuare. Kane & Lynch 2 Dog Days reia povestea celor doua personaje, insa o amelioreaza din toate punctele de vedere. Grafica este mai buna, sunetul mai realist, iar gameplay-ul mai antrenant. Doar campania singleplayer pare prea scurta, la cele patru ore de joc oferite.

Acum renuntam la Tokyo pentru a impusca tot ce misca pe strazile laturalnice ale Shanghai-ului, iar perspectiva de persoana a treia este realizata cat se poate de original si imersiv. Ca si cum am vedea totul prin ochii unui al treilea personaj, care realizeaza un documentar pe baza evenimentelor. Pentru ca imaginea se misca, se clatina, tremura, totul in functie de intamplarile din joc.

Povestea ne poarta in aceeasi lume a criminalitatii, si este destul de bine realizata. Iar dupa ce o terminam, putem opta pentru multiplayer: fie jucam campania in mod cooperativ cu un prieten, fie profitam de numeroasele moduri distinctive de joc (interesant este cel in care avem posibilitatea de a ne trada coechipierii spre a fugi cu toata prada).

CERINȚE MINIME DE SISTEM:

Processor : Intel Pentium IV at 3.0 GHz / AMD 2.5 GHz or higher
Video Card : 512 MB VRAM – nVidia GeForce 7800 / ATI Radeon X1800
Memory : 1 GB RAM for Windows XP / 2 GB RAM for Windows Vista & 7
Hard Disk : -
Operating System : Microsoft Windows XP / Windows Vista / Windows 7
Sound Card : DirectX Compatible
Direct X : 9.0c
Controls : Keyboard and Mouse
Installation : DVD-ROM Drive

Buuun! Acum este timpul să ne ridicăm iar la ceruri și să ne jucam DEAD SPACE 2!

Dead Space a îmbinat destul de armonios ideile celor mai cunoscute SF-uri horror: teroarea unui coşmar religios manifestat prin demenţă contagioasă (Event Horizon), dihănii oribile hotărâte să te sfâşie, metamorfozând cadavrele prin reanimarea ţesutului mort (The Thing), variaţii morbide ale anatomiei umane decupate parcă dintr-un album de Geiger (Alien), în condiţiile în care o instituţie sau corporaţie calcă pe cadavre pentru a salva sămânţa răului.

Esenţa gameplay-ului rămâne aceeaşi ca şi în primul Dead Space. Dacă l-ai jucat atunci ştii despre ce este vorba. Dacă nu, atunci următoarele cuvinte îţi vor spune esenţialul. Isaac trebuie să traverseze o staţie spaţială plină de necromorphi, iar ajutorul său de bază este plasma cutter-ul cu care îşi dezmembrează inamicii.

În cazul în care abia faci cunoştinţă cu seria, trebuie să ştii că headshot-urile nu te ajută cu nimic în acest joc. Îndreaptă-ţi ţinta spre mâinile şi picioarele inamicilor pentru a-i dezmembra, şi după ce ai terminat, nu uita să le calci în picioare cadavrele pentru a primi bani, muniţie şi medi-kit-uri.

Per total, cei neobişnuiţi cu jocurile horror, vor sări de pe scaun de câteva ori. În schimb, veteranii genului vor ofta plictisiţi din când în când, dar nu vor scăpa de o sperietură sau două.Laughing

CERINȚE MINIME DE SISTEM:

OS: Windows XP (SP2), Windows Vista, Windows 7
CPU: 2.8 GHz processor or equivalent (any Pentium 4 2.8 GHz or better, AMD Athlon64 3000+ or better, any Athlon64 X2 or Core Duo processor)
RAM: 1 GB (XP), 2 GB (Vista or Win7) or more
DISC DRIVE: 8x speed or faster CD/DVD drive
HARD DRIVE: At least 10 GB of free space
VIDEO: 256 MB Video Card and Shader Model 3.0 required. NVIDIA GeForce 6800 or better (7300, 7600 GS, and 8500 are below minimum system requirements) ATI X1600 Pro or better (X1300, X1300 Pro and HD2400 are below minimum system requirements)
SOUND: Direct 9.0c compatible sound card

…ȘI NE MAI MIRĂM DE ȘTIRILE DE LA ORA 5!!!Devil

miercuri, 23 februarie 2011

Italiano Buon compleanno!

Vogliamo che tu sia felice insieme!
Essere sani e godersi il bel bambino che hai! Ci manchi e non vedo l'ora di vederti! Spero non ti dispiaccia che ho usato un traduttore automatico per "scrivere " in italiano ... Tongue
DSC04541[8]

marți, 22 februarie 2011

La mulți ani, Tibi!

Tibi

Poza asta ar putea exprima mirarea multora din cauza acestei postări!Laughing

LA MULȚI ANI!… și te așteptăm la vila de la Cornu să bem o sticlă un pahar cu vin! Winking

duminică, 13 februarie 2011

23

DSC04388[1]DSC04389[1]

Update!

Cele două fotografii sunt de vârstă matusalemică și din acest motiv public unele recente cu regretul că de această dată dragii noștri nași nu au fost lângă noi!
 SAMSUNG DIGITAL CAMERA SAMSUNG DIGITAL CAMERA SAMSUNG DIGITAL CAMERASDC10129

La mulți ani mujer!

luni, 7 februarie 2011

Modul de a “educa” nărăvașa imprimantă!

Ți-ai cumpărat imprimantă! Ești fericit!… dar nu pentru mult timp! În curând ai să afli că de fapt ai ales să o cumperi de fiecare dată când schimbi cartușele! Worried 
Nu te întrista! Încă nu ai aflat de CISS! Dacă ai fost norocos și ai o imprimantă compatibilă CISS atunci te-ai scos! De ce? Pentru că sistemul CISS (sistem de alimentare continua cu cerneală) reprezintă o alternativă excelentă pentru tipărirea alb-negru și color deoarece aduce utilizatorului multiple avantaje: reduce costurile de imprimare (până la 95% dacă faci comparația cu cartușele obișnuite și chiar reîncărcate!!!) este practic, încărcarea rezervoarelor se face curat! Adio murdăriei din cauza înțepării cartușelor consumate cu vestita seringă pentru a le trezi la viață!! Unde mai pui că și calitatea e similară!Laughing 
Stai un pic! Am uitat să-ți spun în ce consta sistemul CISS! Acest sistem alimentează cu cerneală un tip special de cartuș permanent, printr-un sistem de capilare (furtunașe) conectate la rezervoare externe. Cartușele nu se usucă niciodată și nu trebuie înlocuite. În schimb, trebuie sa adăugați cerneala în rezervoarele exterioare, atunci când acestea sunt aproape goale (cca. 10% din capacitate).

Sunt o mulțime de imprimante compatibile cu acest sistem: Epson, HP, Canon și Brother!

Acum revin la sfaturi despre achiziție imprimantă pentru a primi NOS-ul de la CISS!

  • trebuie să te orientezi către o imprimantă din gama de mijloc sau de vârf, care are performanțe net superioare și care folosește un cap de imprimare permanent, separat de cartușele de cerneală;
  • dacă prețul nu e o problemă, ia-ți un multifuncțional!
  • te sfătuiesc să iei o imprimanta inkjet: este mai flexibila in sensul ca puteți tipări și alb negru și color, pe hârtie normală dar și pe hârtie foto;

Mai multe detalii despre sistemul CISS și imprimantele compatibile cu acesta, pe site-ul: www.cissmarket.ro.

duminică, 6 februarie 2011

Burlesque, între cute și falii!

După o săptămână de studiat structura integrală a planetei Terra, plăcile tectonice ale scoarței terestre, cute și falii a urmat un moment de… movie time! Batting Eyelashes Filmul a fost Burlesgue!

Sinopsis:

Odată cu muzicalul Burlesque, un film electrizant, în timpul căruia nu-ţi poţi stăpâni picioarele să nu Untitled-1bată tactul şi ochii să nu zâmbească de încântare, scenaristul şi regizorul Steven Antin ne oferă o poveste nemuritoare despre aspiraţii împlinite în lumea showbiz-ului. Este o piatră de hotar pentru divertismentul live, un film strălucitor care dă o nouă culoare şi o nouă imagine filmului de divertisment.
Ali (Christina Aguilera), o fată cu o voce senzaţională, dintr-un mic orăşel de provincie, îşi dorea cu ardoare ca idealurile ei să se împlinească şi nu putea concepe că ele ar putea rămâne doar nişte vise.
Sunteţi invitaţi în lumea cabaretului.
Lăsând în urmă greutăţile trecutului şi grijile în legătură cu viitorul, Ali pleacă la Los Angeles, capitala divertismentului, unde nimereşte la Burlesque Lounge, un local  maiestuos, dar neglijat, care găzduieşte un spectacol reuşit de revistă. Ea reuşeşte să se angajeze ca ospătăriţă, convingând-o cu vorbe dulci pe Tess (Cher), patroana clubului, o femeie dintr-o bucată, creatoare de staruri, ea însăşi vedetă.  Văzând în fiecare seară spectacolele de varieteu, Ali devine un burete care soarbe din priviri şi învaţă pe dinafară toate numerele de la Burlesque. Costumele deocheate şi coregrafia îndrăzneaţă o vrăjesc pe tânăra inocentă.
Ali crede cu tărie că e făcută pentru scena de cabaret, aşa că îşi jură că într-o zi se va sui pe scenă şi va cânta.
Dar mai întâi ea trebuie să facă un adevărat slalom printre angajaţii localului, cu care are relaţii mai bune sau mai rele. Ea se împrieteneşte cu o dansatoare din club (Julianne Hough), este duşmănită de o interpretă geloasă (Kristen Bell), şi reuşeşte să câştige afecţiunea lui Jack (Cam Gigandet), un barman chipeş, care este în acelaşi timp instrumentist şi care o găzduieşte temporar în apartamentul lui, ca să facă economie de bani. Până la urmă, cu ajutorul unui director artistic inteligent şi totodată sensibil (Stanley Tucci), Ali reuşeşte să-şi croiască drumul către lumina scenei. Vocea ei spectaculoasă şi jocul ei de scenă  reuşesc să readucă The Burlesque Lounge pe culmile gloriei, dându-i lui Tess speranţa că nu va fi nevoită să urmeze sfatul fostului ei soţ (Peter Gallagher) care vroia să vândă localul unui întreprinzător (Eric Dane) care le făcea o propunere tentantă.
Pe măsură ce steaua lui Ali străluceşte tot mai mult pe firmament, menirea clubului Burlesque Lounge devine evidentă: el încântă, fascinează şi împlineşte visuri. Dar sunt oare zilele lui – şi nopţile sexy, pline de culoare şi muzică - numărate?

DACĂ VREI SĂ VEZI VIAȚA ÎN CULOAREA ARHAICULUI (eră geologică, cunoscătorii vor aprecia comparația!), ATUNCI VIZIONEAZĂ ACEST FILM!Laughing