După micul dejun am pornit spre Viena, capitala Austriei. E un drum ușor de aproximativ 250 km. Cazarea o avem asigurată la hotelul Airo Tower în zona verde a capitalei austriece. Accesând acest link
puteți să vă faceți o idee despre el. După cazare și reîmprospătare suntem gata să dăm piept cu Viena! Ghidul nostru, D-nul Popescu, din Campina!, ne distribuie harta orașului, ne specifică mijloacele de transport pe care le utilizăm, ne face un mic tur virtual al obiectivelor turistice pe care ar trebui să le vedem neapărat! grupul rămâne grup până în centrul orașului după care fiecare e pe cont propriu!
Palatul Schönbrunn
Noi am vrut să vedem prima dată Palatul Schönbrunn care din secolul al XVIII-lea până în 1918 a servit drept reşedinţă de vară a familiei regale de Habsburg. Aici am vizitat cele 45 (din cele 141) de camere ale castelului care sunt deschise publicului larg. De menționat că amenajările interioare sunt în stilul rokoko!
După vizitarea interioarelor am ieșit în parcul palatului… un parc foarte mare ca întindere, care s-a făcut și mai mare la o temperatură de 35 de grade C! … dar a meritat efortul!!!
Stephansdom După ce am terminat de vizitat Palatul Schönbrunn atenția noastră s-a îndreptat spre Stephansdom sau „Der Steffl” (Domul Sfântul Ştefan) cum este numit de vienezi. Stephansdom este catedrala episcopiei Romano-Catolice de Viena și reprezintă un simbol al orașului. Îl are ca patron pe Sf. Ștefan primul martir creștin. Construcţia sa începuse deja în secolul al XII-lea, dar catedrala a fost terminată abia în anul 1433. Domul măsoară 34 metri în lăţime şi 107 metri în lungime şi are patru turnuri. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud care măsoară 137 de metri. Poarta episcopală realizată în stil gotic revelează vizitatorului aspecte din viaţa pământească a Sfintei Maria.
După atâta stil gotic am mai vizitat Ringul cu clădirile sale monumentale, Opera de Stat, Primăria, Teatrul Național, Universitatea… și într-un final am vizitat un restaurant unde am comandat…șnițel vienez!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu