joi, 23 iulie 2009

A4-a zi: Augsburg - Strasbourg

SDC11641 După un mic dejun nemțesc ne-am îmbarcat în autocar și am pornit spre Strasbourg. Numeroase instituţii europene sunt reunite aici: Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă, Institutul International pentru Drepturile Omului.

Scurt istoric
În antichitate cunoscut sub numele de ArgentoratumSDC11479, a fost locuit de gali, apoi a devenit o cetate, în timpul epocii romane. Oraşul suferă invaziile barbare (alamani, apoi franci in secolul al V-lea) şi îşi primeşte numele actual sub ocupaţia francilor. De numele oraşului este legat primul document al limbii franceze (încă puţin distinctă de latină), un angajament dintre doi nepoţi ai lui Carol cel Mare, contra fratelui lor, cunoscut sub numele de Jurămintele de la Strasbourg.

Este încorporat în anul 870 ca oraş episcopal în Sfântul Imperiu Roman, până în secolul al XIV-lea, când devine oraş liber imperial. În urma păcii de la Westphalia, în 1648, oraşul a fost anexat la regatul Franţei. În 1792, Rouget de Lisle a compus la Strasbourg, "Cântecul de război al armatei de pe Rin", cunoscut apoi sub numele "La Marseillaise", azi imn de stat. În anul 1870, după un asediu de 7 săptămâni, oraşul este ocupat de Germania şi va rămâne sub dominaţia şi influenţa germană până la sfârşitul Primului Război Mondial. Re-anexat la Germania în anul 1940 şi din nou revenit la Franţa, în perioada postbelică.

Ținta noastră principală a fost Catedrala Notre-Dame din Strasbourg. Se spune că este una dintre cele mai frumoase catedrale gotice din Europa. Mai mult, aceasta era considerata unică, fiind una dintre puținele biserici gotice dotate cu un singur turn (142 m). Merită amintite aici Coloana Îngerilor (1230-1250) și Ceasul Astronomic. Acestea sunt situate in interiorul catedralei în latura sudică.


SDC11555 Opera specifica Renașterii, acest ceas astronomic mecanic este o invenție a mai multor artiști, matematicieni si tehnicieni. Ceasornicari elvețieni, sculptori, pictori si creatori au lucrat împreuna pentru a construi acest mecanism mecanic. Mecanismul prezent datează din anul 1842 si este, in special, atractiv pentru mișcarea sa specifică, care, în fiecare zi la ora 12.30, își începe spectacolul. SDC11552
Potrivit unei legende, autoritățile locale din Strasbourg au ordonat ca odată cu terminarea lucrării, constructorul ceasului astronomic sa fie orbit, pentru a nu mai putea face vreodată ceva asemănător. Acest prim ceas a fost dotat cu diverse mecanisme rare ale acelui timp - calendar si orientare astronomica, ca si statuile miniaturale. Statuia principala a ceasului o înfățișează pe Fecioara Maria ținându-l pe Iisus în brațe. În fața acesteia, în fiecare oră, cei trei regi ieșeau din camerele lor și muzica specifică anunța ora (acest mecanism se află acum la muzeul de Arta Decorativă din Strasbourg).

SDC11531  SDC11542  SDC11533 
   SDC11535    SDC11537    SDC11539
După vizitarea catedralei ne-am hotărât că o plimbare cu vaporașul de-a lungul râului Ill ar fi foarte potrivită! Timp de aproximativ 45 minute am înconjurat centrul, am văzut pitorescul cartier Petit France și Consiliul Europei.
SDC11575 SDC11588 SDC11633 SDC11587

Niciun comentariu: