Mânăstirea Cozia

Azi am plecat spre Olănești cu treburi obștești! Spre locul de destinație, făcând un mic ocol, am poposit și la mânăstirea ctitorită de Mircea Voievod Cel Mare, Cozia, zidită între anii 1386-1388 şi 1393.
În biserica mănăstirii şi-a ales locul de odihnă veşnică, precum şi loc pentru portretul votiv de “mare voievod şi domn” pictat în partea dreaptă a naosului. Într-un document din 20 mai 1388 Voievodul Mircea spune: “De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită… la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia…” Cel care l-a sfătuit pe Mircea să ridice ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar Nicodim de la Tismana “sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”. Se ştie din izvoare certe că “Nicodim sfinţitul” a fost duhovnicul lui Mircea încă din tinereţe şi că mai târziu, când Mircea a ajuns domn, “îl lua adesea pe Nicodim cu dânsul”. Mănăstirea Cozia a fost târnosită de însuşi Nicodim al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. Ca mănăstire, Cozia s-a organizat sub directa supraveghere a lui Nicodim de la Tismana. El numeşte cel dintâi stareţ cunoscut din documente, Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său. Popa Gavriil, egumenul de la Mănăstirea din Călimăneşti, împreună cu toată conducerea şi cu o parte din călugării mai vârstnici, trece la Cozia încă din primul an.  
  


Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ş-ale valurilor mîndre generaţii spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.  

Dintr-o peşteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:
De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;
Muşchiul zidului se mişcă… pîntre iarbă să strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior...
Versuri di poezia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu