Controversă: Petrecerea de Crăciun!

Cu toate că suntem încă “în vară” încerc să-mi spun public părerea despre, de acum obișnuita, Petrecere de Crăciun organizată de firma la care lucrez, Cameron România!
Unele guri rele susțin că această petrecere ar trebui anulată și banii care ar fi fost cheltuiți să se împartă democratic tuturor salariaților!
Hmmm! Cred că această anulare a petrecerii ar fi o mare greșeală! De ce? Pentru că petrecerea organizată de companie cu ocazia Crăciunului este momentul ideal pentru team building, pentru întărirea legăturilor în interiorul companiei și promovarea imaginii în exterior. Unde poate Compania să-și arate statu-quo-ul, succesul și cultura organizațională mai bine decât la o astfel de petrecere?! Pot să pun pariu că nu se va renunța la această petrecere!
Sunt sigur că anul acesta Compania va găsi formula prin care monotonia – care s-a instalat cumva – să dispară! Poate ar fi bine să se dea o tematică acestei petreceri, poate ar trebui invitați și clienții noștri, poate se angajază o firmă specializată în organizarea acestui eveniment!… sunt multe soluții!… 
A! Cred că un punct sensibil îl reprezintă și prezența la petrecere a partenerilor de viață ai angajaților! Deși costă mai mult aș recomanda Companiei invitarea acestora! Ce naiba, suntem Cameron România! Ne permitem, nu?

Am să revin pe această temă!

Peștera Muierilor.

De ce Peștera Muierilor? (MUIÉRE, muieri, s.f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soţie. – Lat. mulier, -eris.)
Pentru că așa au denumit-o vechii locuitori ai comunei Baia de Fier! Provine din faptul că, în timpuri străvechi, bântuite de războaie pe când bărbații plecau la lupta împotriva celor care le încălcau țara, femeile și copii se ascundeau în această peșteră, transformată în adăpost bine apărat și nedescoperit de către năvălitori.
Peștera este situată geografic pe teritoriul comunei Baia de Fier (Jud. Gorj), în cheile râului Galbenul și este cunoscută istoricilor și arheologilor încă din a doua jumătate a secolului al 19-lea. Cercetarea ei științifică a avut loc în perioada 1951-1955, cu care ocazie au fost scoase la iveală vetre de foc ale oamenilor ce au locuit-o în paleolitic, resturi fosile de urs, un craniu uman ce păstrează în bună parte masivul facial, un fragment de mandibulă și alte resturi fosile aparținând unei femei de 40-50 de ani de tip Homo sapiens fossilis având unele caractere negriode și care a trăit pe aceste meleaguri în urma cu cca. 30.000 de ani. Oare această vârstă a femeii ne dă dreptul să ne credem cel mai vechi neam din Europa? 
Peștera este prima electrificată din România și acest lucru a avut și un aspect negativ, după părerea mea! Se observau ceva pete verzui pe pereți ca efect al luminii și căldurii venite de la becurile instalației de iluminat!!!

     
Dacă mergeți să vizitați această peșteră trebuie să știți că intrarea se face numai la oră fixă, din oră în oră! Noi inițial am crezut că peștera este închisă! Norocul nostru că am întâlnit un localnic și ne-a spus acest lucru! Ghidul face traseul cu un grup, cca. 45 minute, după care se întoarce și preia un alt grup!… În tot acest timp intrarea și ieșirea fiind încuiate!!! A, trebuie să menționez că intrarea se face pe o parte iar ieșirea este destul de departe de locul inițial! Așa că o plimbare pe jos pentru a vă recupera mașina este inevitabilă!

Olănești

După scurta vizită la Cozia am ajuns în stațiunea Olănești!
Cazarea am avut-o la hotelul Parâng. Un hotel de 2 stele (spre una și jumătate – ca să nu fiu foarte rău!). Un hotel în care nu prea s-a investit în ultima vreme și asta datorită faptului că aici vin la tratament mai mult cei de vârsta a 3-a cu bilete sponsorizate de guvern. Și ce și-au spus patronii?! Dacă tot avem clienți și piața nu ne presează, ce rost au investițiile? Părerea mea!
Asta se reflectă și în Restaurant! Au un meniu bogat… pe hârtie, pentru că jumătate din preparatele așternute acolo nu sunt disponibile!
Norocul nostru a venit tot de la Dumnezeu! Zic asta pentru că natura înconjurătoare ne-a făcut să uităm de micile noastre supărări!


Soarele a fost și el cu noi după cum se poate vedea din imaginile de mai sus. Pozele sunt făcute pe drumul ce duce la pleiada de izvoare cu apă termală, cel mai îndepărtat de centrul stațiunii fiind izvorul 24.

                                        Imagini de la izvorul 24.
Vreau să menționez că acest drum este unul extrem de plăcut, un drum înconjurat de natură care te îndeamnă la călătorie…

Mânăstirea Cozia

Azi am plecat spre Olănești cu treburi obștești! Spre locul de destinație, făcând un mic ocol, am poposit și la mânăstirea ctitorită de Mircea Voievod Cel Mare, Cozia, zidită între anii 1386-1388 şi 1393.
În biserica mănăstirii şi-a ales locul de odihnă veşnică, precum şi loc pentru portretul votiv de “mare voievod şi domn” pictat în partea dreaptă a naosului. Într-un document din 20 mai 1388 Voievodul Mircea spune: “De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită… la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia…” Cel care l-a sfătuit pe Mircea să ridice ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar Nicodim de la Tismana “sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”. Se ştie din izvoare certe că “Nicodim sfinţitul” a fost duhovnicul lui Mircea încă din tinereţe şi că mai târziu, când Mircea a ajuns domn, “îl lua adesea pe Nicodim cu dânsul”. Mănăstirea Cozia a fost târnosită de însuşi Nicodim al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. Ca mănăstire, Cozia s-a organizat sub directa supraveghere a lui Nicodim de la Tismana. El numeşte cel dintâi stareţ cunoscut din documente, Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său. Popa Gavriil, egumenul de la Mănăstirea din Călimăneşti, împreună cu toată conducerea şi cu o parte din călugării mai vârstnici, trece la Cozia încă din primul an.  
  


Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ş-ale valurilor mîndre generaţii spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.  

Dintr-o peşteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:
De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;
Muşchiul zidului se mişcă… pîntre iarbă să strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior...
Versuri di poezia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu

Cum poți recunoaște…

M-am întrebat mereu, de când comuna noastră gazduiește o mulțime de proprietari cu case de vacanță, cum îi pot recunoaște pe corneni din mulțimea propietarilor… când toți mergem pe jos?!
Nu intră în discuție călătoria cu autoturismul… în această zonă recunoașterea e foarte “distinctă”!
Azi am găsit soluția!!! Și este foaaarte simplă!
Se procedează după cum urmează: când întâlnești o persoană – încă ești în ceață, nu ști dacă e cornean sau nu! – ÎL SALUȚI! Așa cum se obișnuiește pe la noi cand întâlnești o persoană pe stradă: Bună ziua! Dacă persoana în cauză nici nu te percepe ca entitate, deci nici vorbă de răspuns, atunci e proprietar sau persoană apropiată acestuia! Dacă răspunde… e de-al nostru!!!
Simplu, nu?

Să trăiască toată lumea numai noi să nu murim!

Sa.Ai.O.Nara spunea...

HAHAHAHAHAHA! CORECT! Cea mai buna solutie! Trebuia sa te faci spion. Sau poate esti, hmmmmm :-?? Dar daca se "confuzeaza" bucuresteanu' si raspunde? Hmmm?

19 octombrie 2008 18:38

Pentru Sa.Ai.O.Nara:
答：彼はそれが悪いとされていませんし、私たちが表示されないことはありません

間違っていたため、すべがない