duminică, 25 septembrie 2016

Echipa Let’s Do It, Cornu!

Au trecu șase ani de când particip la această mișcare socială din România!
Sunt unul dintre cei peste 1100000 de voluntari care au în viziunea lor o țară cu 0 deșeuri aruncate aiurea în natură!
Pe 25 septembrie 2010, peste 200 000 de români au ieşit să facă curăţenie, participând la cea mai mare acţiune de voluntariat organizată vreodată în România. A fost un moment extraordinar pentru ţara noastră, în care am arătat că lucrurile pozitive, de amploare, sunt posibile şi aici, atunci când românii se unesc pentru o cauză comună. Au urmat alţi 3 ani de Curăţenie Naţională, în 2011 (300 000 de voluntari), 2012 (180 000 de voluntari) şi 2013 (200 000 de voluntari).
În total, am reuşit să implicăm în cele 4 acţiuni peste 1 100 000 de voluntari, transformând “Let`s Do It, Romania!” în cea mai mare mişcare socială din România. În perioada 2010-2015, voluntarii au reuşit să strângă peste 2 200 000 de saci de deşeuri, reprezentând 22 500 de tone. Din 2010 şi până astăzi, peste 8 500 000 de ore de voluntariat au fost dedicate proiectului. Dintre voluntarii care au participat la Ziua de Curăţenie Naţională, 550 000 au fost elevi. La nivel naţional, peste 2500 de voluntari au făcut parte din echipa de organizare, fiind implicate toate judeţele din România.
Fotografia postată de Nicolae Zidaru.



Niciun comentariu: