Azi organizatorii ne-au scris în program Timp liber! Am constatat că este foarte dificil să alegi locurile pe care dorești să le vizitezi în Paris! După deliberări am ales Catedrala Notre-Dame și Bazilica Sacré-Coeur.
Cum am devenit experți în călătoria cu metroul parizian, distanța dintre cele două destinații nu a fost o problemă (Corina a fost cercetașul nostru de încredere!).
Catedrala Notre-Dame
DESPRE…
Catedrala Notre-Dame (română Catedrala Doamna Noastră), cu referire la Sfânta F
ecioară. Prima cărămidă de fundaţie a fost pusă în anul 1163. În 118
2, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1 250. Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.
Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zi
durile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m înălţime, unde încap până la 10 000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui şi picturi.
Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.
Bazilica Sacré-Coeur
După ce ne-am săturat de Doamna Noastră și urmând dictonul călătorului îi stă bine cu drumul, am pornit spre Piaţa St. Pierre, pe colina Montmartre pentru a vizita celebra Bazilică Sacré-Coeur. De cum scoți capul din metrou vezi impunătoarea construcție! A fost construită în 1876, sub îndrumarea arhitectului Paul Abadie, în stil romano-bizantin. Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentându-l pe Isus răstignit. Vechile vitralii ale bazilicii au fost sparte în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ulterior înlocuite.
După vizitarea celor două capodopere arhitectonice, Catedrala Notre-Dame și Bazilica Sacré-Coeur, trebuia să facem ceva care să ne scoată la lumina zilelor noastre! Ce putea fi mai adecvat decât o plimbare pe
Avenue des Champs-Élysées?! Aici, vitrinele vestitelor magazine ale vestitelor firme ne-au facut să uităm de cultură și spiritualitate… Cum ar putea, în lumea modernă, să concureze Bazilica Sacré-Coeur cu magazinul de prezentare Louis Vuitton? La baziilcă nu te lasă sa atingi exponatele însă la LV poți sa-ți pui geanta chiar și pe cap, nu-i așa?
