duminică, 30 august 2009

AVATAR!… sau ce urmează după Titanic!

avatar_poster Toată media de specialitate vorbește despre “Avatar” ca fiind primul lungmetraj pentru marele ecran regizat de James Cameron după cel mai profitabil film din toate timpurile - “ Titanic”.
Cum sunt maaare consumator de film (eu? mare?… ) m-am pus pe răsfoit internetul… Bun, iată ce am găsit:
Acțiunea filmului “Avatar” se petrece în viitor, peste 200 de ani, când Jake (Sam Worthington), un veteran de război paralizat, este trimis pe o planetă îndepărtată numită Pandora pentru a înființa o colonie umană și pentru a extrage cât mai multe resurse minerale oferite de această planetă.
Pandora este locuită de o rasă umanoidă numita Na’vi, o veche civilizație cu tradiții, limbă și cultură proprii. Această rasă beneficiază de o calitate nemaiîntâlnită: Na’vi pot să posedeze trupurile umane, să controleze mințile oamenilor și să ia înfățișarea acestora, folosindu-i drept avatare.
În timp ce Jake și alți pământeni trebuie să se acomodeze pe luxurianta planetă, civilizația de pe Pandora protestează împotriva noilor veniți. După o serie de evenimente care îi schimbă complet modul de gândire, Jake se alătură rasei Na’vi în războiul împotriva pământenilor. În plus, acesta se îndrăgostește de Neytiri (Zoe Saldana), o frumoasa localnică…
Vedeți și trailerul oficial ca să vă faceți o idee despre efecte speciale, personaje, etc.

 
Pentru mai multe informații puteți accesa și site-ul oficial al filmului: www.avatarmovie.com.
În concluzie cred că o să-mi placă acest film!

În final vă las să vedeți un clip cu evoluţia efectelor vizuale în cinematografie! (după părerea mea lipsesc câteva titluri…)
Cu siguranța la finalul clipului trebuie adăugat și Avatar!

AVATÁR, avataruri, s.n. (În unele concepții religioase) Reîncarnare succesivă a unei ființe. ♦ (Fig.) Transformare neprevăzută (și chinuitoare) care intervine în evoluția unei ființe sau a unui lucru. – Din fr. avatar.
Sursa:
DEX '98

Niciun comentariu: